La prima pornire a unei centrale termice moderne, fiecare detaliu conteaza. Verificarile corecte, facute de personal autorizat, nu inseamna doar confort si randament mai bun, ci mai ales siguranta pentru locatari si respectarea legii. In Romania, cadrul tehnic si de securitate este coordonat de ISCIR (Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat) si de ANRE pentru partea de gaze, iar echipamentele sunt omologate conform normelor europene (de exemplu EN 15502 pentru centrale pe gaz si Reglementarea ErP – Regulamentul (UE) 813/2013). Un service autorizat verifica documentatia, integritatea instalatiei, parametrii de functionare si emisiile, intocmind un proces-verbal de receptie. Fara aceste etape, garantia producatorului poate fi afectata, iar riscurile cresc. In plus, setarea fina a parametrilor poate aduce economii reale: o centrala in condensare bine reglata poate atinge eficienta sezoniera de 92–94%, iar prin optimizarea temperaturii de tur la 50–55°C si a diferentei de temperatura tur–retur la 15–20 K, consumul de gaz scade cu 5–15% in sezon. In continuare, detaliem ce se verifica in mod profesionist la punere in functiune centrala termica si de ce fiecare pas este esential.
Ce verificari se fac la punerea in functiune a centralei termice?
Scopul etapelor de PIF este dublu: securitate si performanta. De la acte si omologari, pana la teste hidraulice, analize de ardere si verificari electrice, totul se leaga. Standardele in vigoare cer ca gazele arse sa se incadreze in limite (de pilda NOx sub 56 mg/kWh pentru centrale pe gaz – clasa 6, conform Regulamentului (UE) 813/2013), iar un analizor certificat EN 50379 sa confirme calitatea arderii. Din punct de vedere al instalatiei, presiunile, etanseitatea si aerisirea corecta sunt conditii critice pentru a evita avariile timpurii (de exemplu declansarea supapei de siguranta la 3 bar sau blocarea pompei din cauza aerului). Electric, protectiile diferentiale de 30 mA, impamantarea si izolarea trebuie probate, iar automatizarile (sonde NTC, termostate, supape, ventilator, presostat) testate in scenarii realiste. Toate acestea sunt consemnate intr-un raport; recomandarea este ca proprietarul sa primeasca parametrii cheie initiali, un plan de service (de regula anual) si instructajul de utilizare, astfel incat functionarea zilnica sa fie sigura si economica.
Verificari documentare, conformitate si amplasare
Orice PIF incepe cu verificarea documentelor si a conformitatii echipamentului. Tehnicianul analizeaza daca centrala poarta marcaj CE, daca are eticheta energetica ErP si daca seria sa corespunde cu certificatul de garantie. Normativele cer urmarirea manualului producatorului si a standardelor aplicabile (EN 15502 pentru aparate pe gaz), iar in Romania cadrele nationale impun ca operatorul economic care efectueaza PIF-ul sa fie autorizat. Pe partea de gaz, se verifica existenta proiectului/receptiei instalatiei si valabilitatea verificarilor periodice (ANRE impune verificare la 2 ani si revizie la 10 ani pentru instalatiile de utilizare a gazelor naturale). Fara aceste documente, punerea in functiune poate fi amanata.
Amplasarea centralei si a traseului de evacuare a gazelor arse este vitala. Se confirma volumul si ventilatia incaperii (pentru centrale tip B, daca exista; majoritatea rezidentiale sunt tip C – camera etansa), respectarea distantei fata de materiale combustibile si compatibilitatea cu tipul de cos sau kit concentric. Lungimile si pierderile echivalente pe traseul de evacuare trebuie sa se incadreze in limitele manualului (de exemplu, multi producatori permit 10–12 m echivalenti pentru DN 60/100, cu penalizari de 1–2 m per cot). Se verifica si panta corecta a tubulaturii pentru a preveni acumularea de condens. Pentru centrale in condensare, evacuarea condensului spre canalizare necesita sifon, panta si, la nevoie, neutralizator pentru protectia tevilor.
Pe partea hidraulica, tehnicianul confirma schema de bransare si accesoriile obligatorii: filtru Y sau magnetic pe retur (recomandat pentru protejarea schimbatorului), robineti de separare, supapa de siguranta (de regula 3 bar), vas de expansiune dimensionat corect, aerisitoare automate si termometre/manometre functionale. Pentru incalzire in pardoseala, se verifica existenta supapei de amestec si limitarea temperaturii tur (uzual 35–45°C). Un aspect deseori neglijat este calitatea apei de instalatie: multe marci cer duritate tratata sau conformarea cu VDI 2035 pentru a preveni depunerile si coroziunea; la duritati peste 15 dH, montarea unui dispozitiv de conditionare este prudenta. Se pot consemna volumele circuitului (litri) si se dimensioneaza vasul de expansiune astfel incat presiunea sa nu depaseasca 2,5–2,7 bar in regim nominal. In fine, se valideaza compatibilitatea cu termostatul/cronotermostatul si, daca exista, cu senzori de exterior (compensare climatica) – o functie ce poate aduce 5–8% economie prin adaptarea curbei de incalzire.
Teste hidraulice, aerisire si reglaje de circulatie
Cu instalatia rece, se umple sistemul lent pana la 1,0–1,5 bar (tipic 1,2 bar in apartamente), aerisindu-se fiecare punct inalt. Se urmareste sa nu existe scaderi de presiune in 30–60 minute, semn de micro-pierderi. Dupa umplere, se verifica vasul de expansiune: preincarcarea din fabrica este de obicei 0,75–1,0 bar, dar trebuie corelata cu inaltimea statica a instalatiei (aprox. 0,1 bar pe fiecare metru de coloana). Daca presiunea statica este 1,2 bar, vasul se regleaza aproape de aceasta valoare pentru a maximiza volumul util si a preveni declansarile supapei de 3 bar in regim cald. O data aerul evacuat, centrala se porneste pe incalzire, iar tehnicianul urmareste diferenta tur–retur: pentru calorifere se tinteste 15–20 K, iar pentru incalzire in pardoseala 5–10 K. Aceste valori asigura transfer eficient si, la centralele in condensare, returnarea sub 55°C pentru a creste recuperarea latenta a vaporilor si eficienta.
- 🔧 Presiune rece recomandata: 1,0–1,5 bar; interventie daca scade constant sub 0,8 bar.
- 🧪 Test supapa siguranta: actionare scurta la 3 bar pentru a verifica functionarea (apoi readucere la presiune nominala).
- 📏 Delta T pe incalzire: 15–20 K calorifere; 5–10 K pardoseala pentru confort si randament.
- 💧 Verificare debit ACM: de exemplu, o centrala de 24 kW furnizeaza cca 11–13 l/min la ΔT 25 K; se confirma cu debitmetrul.
- 🌀 Echilibrare hidraulica: ajustarea robinetilor pe retur pentru a uniformiza temperaturile radiatoarelor (poate economisi 5–10% energie).
Testul de etanseitate pe partea de apa presupune inspectie la fiecare imbinare, la pompa si in jurul schimbatorului plachetat. Orice urma de umezeala se remediaza inainte de continuare. Daca instalatia este veche, spalarea chimica sau folosirea unui inhibitor de coroziune este recomandata; depunerile de doar 1 mm pot scadea transferul termic cu peste 10–15%. In paralel, se verifica debitul minim pentru functionarea centralei (adesea 300–600 l/h); multe automate intra in avarie pe debit scazut (coduri legate de senzor flux), asa ca reglajul pompei modulante si deschiderea partiala a robinetilor termostatati sunt esentiale. Pentru ACM, se confirma temperatura setata (tipic 45–50°C pentru a limita depuneri si consumul), iar la boilere indirecte se valideaza senzorul si prioritatea ACM. Notati ca o setare prea ridicata a temperaturii tur (peste 70°C) reduce condensarea si creste cosumul, in timp ce o curba climatica corect aleasa si temperaturi moderate (50–60°C) pot imbunatati eficienta sezoniera cu cateva procente.
Gaz, ardere si evacuarea gazelor arse
Sectorul gazului este critic si trebuie verificat cu instrumente omologate. Presiunea de alimentare la arzator se masoara atat static, cat si dinamic (cu centrala in sarcina). Pentru gaz natural, valorile tipice sunt 18–25 mbar dinamic; sub 17–18 mbar pot aparea aprinderi dificile, putere redusa si emisii crescute. Se executa test de etanseitate cu manometru sau detector: pe traseul de la contor la centrala, scaderea presiunii in intervalul de test trebuie sa fie nula in practica; orice semnal de gaz se elimina inainte de continuare. Ventilatia si admisia aerului (la aparate cu camera etansa – admisie prin concentric) se evalueaza vizual si prin masurarea presiunii diferentiale pe ventilator/presostat, daca este cazul.
- 🔥 CO2 in gazele arse (gaz natural): tinta uzuala 8,5–9,5%; valori in afara plajei indica amestec aer–gaz neoptim.
- 🌬️ O2 rezidual: adesea 3–5%; corelat cu tirajul si setarile ventilatorului.
- 🧯 CO in gaze arse: ideal sub 200 ppm in sarcina nominala; raport CO/CO2 sub 0,004 pentru siguranta.
- 🌡️ Temperatura gaze arse: 40–80°C la regim de condensare; valori mari pot semnala schimbator colmatat sau amestec gresit.
- 🧪 Analizor conform EN 50379: calibrare valabila; masurare NOx pentru confirmarea clasei 6 (sub 56 mg/kWh la gaz).
Siguranta ambientala este la fel de importanta. Conform recomandarilor OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), limita ghid pentru CO este de aprox. 9 ppm (10 mg/m3) ca medie pe 8 ore si 31 ppm (35 mg/m3) pe 1 ora; in locuinta, tinta este 0 ppm in mod normal, iar orice detectie necesita investigatie. Se verificata existenta si functionarea detectoarelor de gaz/CO acolo unde sunt montate. Pe traseul de evacuare, se confirma etanseitatea imbinarilor, colectarea condensului si panta corespunzatoare. Daca flue-ul are sectiuni extinse orizontale, se recomanda o panta minima catre centrala de aproximativ 3° pentru a ghida condensul spre sifon. In plus, se verifica lungimile echivalente si numarul de coturi, deoarece depasirile pot reduce tirajul si pot duce la opriri pe eroare de combustie. Ajustarile finale ale ventilatorului (unde sunt permise de producator) si calibrarea vanei de gaz se fac cu centrala la 40–60% si la 100% din putere, urmarind stabilitatea flacarii si parametrii de mai sus. Orice rezultat este consemnat, iar tehnicianul ofera valori tinta si observatii pentru service-ul viitor.
Verificari electrice, automatizari si securitate functionala
Partea electrica si automatizarile sunt esentiale pentru siguranta si longevitatea centralei. Se testeaza polaritatea (L–N), impamantarea si protectia diferentiala (RCD) – in aplicatii rezidentiale, 30 mA este uzual; butonul de test trebuie sa declanseze instantaneu. Rezistenta de izolatie a circuitelor interne se masoara, de regula, la 500 V DC, cu o tinta peste 1 MΩ. Se verifica continuitatea conductorului de protectie si absenta tensiunilor intre carcasa si pamant. O atentie speciala se acorda alimentarii prin prize dedicate si evitarii prelungitoarelor. Multe avarii sunt generate de tensiuni instabile; un stabilizator sau o protectie la supratensiuni poate preveni defectarea placii electronice.
Automatizarile interne cuprind sonda NTC pe tur si retur, sonda ACM, presostatul de apa (care blocheaza aprinderea sub ~0,8–1,0 bar), presostatul de aer (unde exista), termostatul de siguranta (adesea calibrat la 100–105°C), vana cu trei cai, pompa modulanta si, desigur, sistemul de aprindere/ionizare. Curentul de ionizare al flacarii se masoara la valori tipice de 2–10 µA; valori instabile pot indica probleme la impamantare, electrod uzat sau amestec aer–gaz neoptim. In regim de test, tehnicianul simuleaza lipsa apei sau supratemperatura pentru a confirma oprirea in siguranta si integritatea lantului de securitate. Pe partea de control, se conecteaza si configureaza termostatul de camera, eventual pe protocol OpenTherm, si se seteaza curba climatica daca exista sonda de exterior. Ajustarea corecta a curbei (de exemplu 1,0–1,4 in functie de izolatia casei) poate scadea ciclurile pornit/oprit si creste confortul.
Se verifica si comunicarea cu accesorii: pompe secundare, robineti de zona, vane de amestec. In aplicatii cu pardoseala, se testeaza limitarea temperaturii si protecțiile la supraincalzire. Pentru prepararea ACM, se confirma modul prioritar, temperatura tinta (45–50°C pentru echilibru intre confort, consum si depuneri) si, daca exista, functia anti-legionella pe boiler indirect (ridicare periodica la 60°C conform instructiunilor producatorului). La final, se efectueaza un ciclu complet de incalzire si unul de ACM, monitorizand consumul de gaz si stabilitatea puterii. Pentru centrale in condensare, se recomanda setarea temperaturii maxime de tur pentru iarna la 60–65°C si utilizarea modului de modulare; cresterea peste 70°C are sens doar in varf de iarna sau in case slab izolate. Proprietarul primeste instructaj: presiunea rece tinta (1,2 bar), cand sa alimenteze, ce mesaje de eroare sunt uzuale, cand sa apeleze service-ul si calendarul intretinerii anuale, in care se reface analiza de ardere si se curata schimbatorul. Documentatia PIF ramane la dosar, alaturi de certificatul de garantie si referintele la standarde (ISCIR, EN 15502, EN 50379, Regulamentul (UE) 813/2013).
